Mixul de Marketing și Cei 4P: fundamentul oricărui business de succes
Fie că ești la început de drum sau vrei să îți perfecționezi strategia, înțelegerea celor 4 P te va ajuta să iei decizii mai informate și să îți îmbunătățești rezultatele.
Povestea noastră
Cine suntem și de ce ai vrea să lucrezi cu noi
Ne dorim ca prin serviciile pe care le prestăm să oferim soluții concrete, pentru a ne ajuta clienții să-și crească afacerea în mediul online.
Avem convingerea că dincolo de prestarea unui anumit serviciu, suntem aici să ajutăm la creșterea business-urilor în mediul online.
Noi suntem Adi & Estera și ne-am descoperit pasiunea pentru mediul online în 2017 chiar înainte de a ne căsători. De atunci, am făcut mai multe cursuri (PHP, JS, dezvoltare teme WordPress, etc), online și offline, pentru a dobândi cunoștințele necesare în această industrie.
Nu ne-am pus (neapărat) ca și obiectiv să ajungem în punctul în care vom lucra împreună, însă era un lucru la care visam. Timp de 2-3 ani am fost angajați în companii diferite dar odată cu pandemia, am decis să ne deschidem ceva al nostru.
Ceea ce a început în iunie 2020 ca un „side hustle”, s-a transformat un an mai târziu într-un business full time. Am pornit în acest drum cu gândul de a oferi servicii premium care să reprezinte o investiție pentru clienții noștri, nu doar o factură în plus de plătit. Credem că am reușit si dorim să facem acest lucru în continuare.
Știm, nu suntem cei mai ieftini…. nici nu vrem să fim 😅 Suntem convinși că prețul nu trebuie să fie niciodată factorul #1 în alegerea unui furnizor de servicii.
Misiunea noastră este să dezvoltăm website-uri pentru a aduce valoare antreprenorilor, oferindu-le idei, soluții personalizate și un proces ușor 😃
Ne dedicăm să fim profesioniști, corecți și serioși în toate interacțiunile noastre, respectându-ne angajamentele asumate și livrând proiecte peste așteptările clienților noștri.
Recenzii reale, disponibile pe pagina noastră de Facebook, Linkedin sau în Google my Business
Totul începe printr-o discuție de cunoaștere în care descoperim împreună nevoile specifice business-ului tău. Dacă credem că te putem ajuta, vom avea nevoie să completezi un scurt brief, iar mai apoi vom face un video Call în care vom discuta mai multe pe baza lui.
Pentru toate serviciile pe care le oferim (realizare website, mentenanță, SEO, etc.) avem câte un proces bine definit pe care-l urmăm împreună cu fiecare client.
Pentru că nu facem compromisuri în ceea ce privește calitatea serviciilor pe care le oferim și pentru că nu promitem lucruri nerealizabile. Preferăm să ne implicăm doar în proiectele în care putem aduce valoare, nu doar o factură în plus la sfârșit de lună 😅 Credem că doar așa ne putem consolida reputația și propriul brand.
O întrebare simplă cu un răspuns foarte complex. Răspunsul corect este cel de care te temi: depinde de mulți factori . Totuși, un răspuns scurt ar fi că tariful nostru de pornire pentru un site de prezentare WordPress este de 1200 euro. Ce este inclus în acest preț? Experiența noastră + mai multe lucruri pe care am dori să le discutăm împreună dacă decizi să ne contactezi 😀
Da! Tocmai pentru acest lucru suntem aici. Vrem să fim alături de tine și să te ajutăm în luarea celor mai bune decizii, pentru prezentul și viitorul afacerii tale în mediul online. Nu contează cât de multe cunoști din această industrie, vom căuta să vorbim „aceeași limbă”
Da! Vei putea crea/edita cu ușurință paginile, articolele de blog, șamd. La sfârșitul colaborării îți vom furniza inclusiv câteva tutoriale video, pe care le-am făcut pentru clienții noștri.
Te vom ghida și vom găsi împreună soluțiile potrivite pentru ca site-ul tău să te ajute în atingerea obiectivelor tale. Suntem siguri că împreună putem încheia un parteneriat benefic pentru ambele părți.
Sfaturi, ghiduri și strategii pentru un site de succes și despre cum să îți îmbunătățești prezența online
Mixul de Marketing și Cei 4P: fundamentul oricărui business de succes
Fie că ești la început de drum sau vrei să îți perfecționezi strategia, înțelegerea celor 4 P te va ajuta să iei decizii mai informate și să îți îmbunătățești rezultatele.
Principiul lui Pareto (Regula 80/20)
Principiul lui Pareto și Website-ul Afacerii Tale: 20% din Site Aduce 80% din Rezultate 🤯 Cum faci ca 20% din acțiunile tale să-ți aducă 80% din rezultate?
Ajutăm branduri & antreprenori să câștige încrederea clienților printr-un website premium.
Viziunea noastră este să devenim lideri în materie de profesionalism când vine vorba de website-uri, în România.
Contact
Informații și link-uri utile
Copyright © 2025 SC ADESCO SOLUTIONS COMPANY SRL | RO42592030 | J52/395/2020. Toate drepturile rezervate.